Invitație - Simpozion Internațional „Studia Theologica Doctoralia” - Ediția a XI-a

30 Martie 2019

Dragi colegi,

Avem bucuria de a vă anunţa că Şcoala Doctorală a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, în colaborare cu Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii „Karl Franzens” din Graz (Austria), și cu Institutul Teologic „Sf. Ioan Damaschin” al Universității din Balamand (Liban), organizează, în perioada 13-14 mai 2019, la Iași, cea de-a XI-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Studia Theologica Doctoralia”, cu tema Slujind adevărul, pe Dumnezeu și pe poporul Său. Aspecte ale cercetărilor doctorale actuale.                      

Întâlnirea îşi propune să evidenţieze cercetările actuale și constante ale doctoranzilor din ţară şi din străinătate în domeniul studiilor teologice. De asemenea, dorind să dăm noi dimensiuni dialogului transdisciplinar, adresăm invitaţia de a participa la manifestarea ştiinţifică, organizată de noi, tuturor celor interesaţi, care se specializează şi în alte domenii, decât în domeniul teologiei.

Simpozionul se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate „Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)” şi „Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”.

Am fi bucuroşi dacă ne-aţi onora cu prezenţa şi cu susţinerea unui referat, care să se încadreze în tematica acestei manifestări ştiinţifice sau domeniului de cercetare în care participanții se specializează.       Înscrierea participanţilor şi precizarea titlului comunicării ştiinţifice, care va fi prezentată în cadrul simpozionului, însoțită de un rezumat (1/2 de pagină) se vor face până la data de 30 martie urmând ca organizatorii să transmită celor înscriși răspunsul de acceptare până la data de 07 aprilie. Întrucât printre participanți vor fi și străini, în limita posibilităților, referatele vor fi prezentate în limba franceză sau engleză. Comunicările studenţilor doctoranzi, care se vor remarca prin valoarea lor ştiinţifică şi vor avea avizul conducătorilor de doctorat, sub îndrumarea cărora se află, vor fi publicate, de către organizatori, într-un volum dedicat celei de-a XI-a ediții a seriei Studia Theologica Doctoralia.

Obligaţiile privind cazarea (pentru participanții care aparțin altor centre universitare decât cel din Iași) şi masa pe durata simpozionului sunt asumate de organizatori. Taxa de înscriere pentru participanţi este de 100 RON.

 

Comitetul de organizare,

Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel SAVA – telefon: 0751123727; e-mail: savavi@gmail.com

Prof. Univ. Dr. Pablo ARGÁRATE – e-mail: pablo.argarate@uni-graz.at

Pr. Prof. Univ. Dr. Porphyrios Fadi Georgi – e-mail: fadi.georgi@balamand.edu.lb

Confirmarea participării se va face la adresa de e-mail: studiatheologicadoctoralia@gmail.com sau la membrii grupului de lucru: Drd. Silviu-Ioan Bozariu – telefon: 0741541919; e-mail: silviu_bozariu@yahoo.com; Drd. Bogdan-Vlăduț Brînză – telefon: 0754841610; e-mail: bogdan_vlad90@yahoo.com; Drd. Victor-Vasile Florea – telefon: 0748338467; e-mail: victorvasile_florea@yahoo.com; Drd. Gabriel-Alin Piștea – telefon: 0745879269; e-mail: gabrielpistea@yahoo.com.