Dragi colegi,
Avem bucuria de a vă anunţa că Şcoala Doctorală a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, în colaborare cu Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii „Karl Franzens” din Graz (Austria), și cu Institutul Teologic „Sf. Ioan Damaschin” al Universității din Balamand (Liban), organizează, în perioada 8-9 iunie 2017, cea de-a IX-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Studia Theologica Doctoralia”, cu tema Expresii ale cercetării teologice în Școlile Doctorale, astăzi, care va avea loc la Mănăstirea Putna.
Întâlnirea îşi propune să evidenţieze cercetările actuale și constante ale doctoranzilor din ţară şi din străinătate în domeniul studiilor teologice. De asemeni, dorind să dăm noi dimensiuni dialogului transdisciplinar, adresăm invitaţia de a participa la manifestarea ştiinţifică, organizată de noi, tuturor celor interesaţi, care se specializează şi în alte domenii, decât în domeniul teologiei.
Simpozionul se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate Anului omagial al Sfintelor Icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și Anului comemorativ Iustinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.
Am fi bucuroşi dacă ne-aţi onora cu prezenţa şi cu susţinerea unui referat, care să se încadreze în tematica acestei manifestări ştiinţifice sau domeniului de cercetare în care participanții se specializează.
Înscrierea participanţilor şi precizarea titlului comunicării ştiinţifice, care va fi prezentată în cadrul simpozionului, se vor face până la data de 1 mai 2017. Întrucât printre participanți vor fi și străini, în limita posibilităților, referatele vor fi prezentate în limba franceză sau engleză. Comunicările studenţilor doctoranzi, care se vor remarca prin valoarea lor ştiinţifică şi vor avea avizul conducătorilor de doctorat, sub îndrumarea cărora se află, vor fi publicate, de către organizatori, în cel de-al IX-lea volum al seriei Studia Theologica Doctoralia.
Obligaţiile privind cazarea şi masa pe durata simpozionului sunt asumate de organizatori. Taxa de înscriere pentru participanţi este de 100 RON.
Confirmarea participării se va face la adresa de e-mail: studiatheologicadoctoralia@gmail.com sau la membrii grupului de lucru: Drd. Bogdan-Vlăduț Brînză – telefon: 0754841610; e-mail: bogdan_vlad90@yahoo.com; Drd. Victor-Vasile Florea – telefon: 0748338467; e-mail: victorvasile_florea@yahoo.com; Drd. Gabriel-Alin Piștea – telefon: 0745879269; e-mail: gabrielpistea@yahoo.com.
Comitetul de organizare,
Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel SAVA – telefon: 0751123727; e-mail: savavi@gmail.com
Prof. Univ. Dr. Pablo ARGÁRATE – e-mail: pablo.argarate@uni-graz.at
Pr. Prof. Univ. Dr. Porphyrios Fadi Georgi – e-mail: fadi.georgi@balamand.edu.lb